Radiografiile digitale intraorale- 5 motive pentru a le folosi inca de azi

La fel cum în arta fotografică s-a trecut de la fotografia pe film şi hârtie la cea digitală şi prelucrarea pe calculator, la fel şi radiologia stomatologică trece încet de la filmul convenţional la radiografia digitală. Daca ni se realizeza o radiografie digitala, vom fi surprinsi sa observam ca medicul va folosi  un tub Roengen normal si va plasa in cavitatea orala o placuta nu prea mult diferita de filmul cunoscut de noi. Da asa este,  deoarece pentru a realiza o radiografie digitală se foloseste acelaşi emiţător de radiaţii X ca in cazul  filmului convenţional, însă cu modificarea setărilor astfel încât timpul de expunere să fie mai scurt si doza de radiatie mai mica.

.

Exista doua mari categorii de senzori digitali care pot inlocui filmul conventional:

A) senzorii rigizi CCD (Cf. engl. charge-coupled devices) ( Fig. 1) similari celor din aparatele de fotografiat digitale, atat de banale in ziua de azi si sunt cel mai des utilizati de medici.  Pentru a realiza o radiografie dentara acesti senzori se plaseaza in cavitatea orala in locul filmului fiind conectati printr-un cablu la un calculator. In momentul realizarii radiografiei (expunerii la radiatia X), receptorul va prelua imaginea dintilor si o va transmite calculatorului putand fi vizualizata aproape instant de catre medic.  Acesti senzori exista in prezent si in varianta wireless.

B) placutele de stocare a imaginii flexibile ( PSI; engl. PSP) ( Fig 2)  care sunt aproape identice ca aspect cu filmele conventionale, diferenta fiind ca, imaginea se memoreaza pe ele fara a fi vizibila cu ochiul liber, pana in momentul scanarii pentru a putea fi vizualizata pe calculator. Dupa scanare placuta se reseteaza si poate fi utilizata pentru o noua radiografie.

 

De ce ar fi nevoie de radiografii digitale pe care sa le vedem pe calculator?

1. Radiografia digitală aduce pacientului beneficiul unei doze de radiaţie mult scăzute. Cercetările în domeniu ale lui Haring şi Howarten atestă o reducere a radiaţiei de până la 80% în momentul expunerii senzorului comparativ cu filmele, acest fapt datorându-se proprietăţilor senzorului, care îl fac mult mai sensibil la fotonii radiaţiilor X [1]

2. posibilitatea prelucrarii imaginii pe calculator este, unul dintre cele mai mare avantaje pe care imagistica digitală le are asupra filmului convenţional.

3. calitatea imaginii obtinute. Majoritatea senzorilor digitali existenti in prezent pe piata au o rezolutie a imaginii net superioara filmului conventional ( 12 perechi de linii/mm). [2]

4. Economia de timp reprezintă un avantaj esenţial, mai ales în cazul sistemelor CCD care permit afişarea imaginii imediat după expunere.

5. Ecologic (neinvaziv pentru mediu) Nu sunt folosite substanţe chimice pentru developare.

Senzorii CCD

În anul 1982, stomatologul francez Francis Mouyen din Toulouse, în colaborare cu firma Trophy Radiologie (Croissy Beaubourg, Franţa), a conceput primul aparat pentru achiziţie digitală a imaginilor radiografice, numit RadioVizioGraf (RVG). De atunci, piaţa a evoluat exponenţial, astfel încât rezoluţia imaginilor captate cu noii senzori a depasit  în prezent  40 pl/mm.

Detectorii utilizati în metoda digitală directă de achiziţie a imaginilor sunt fabricaţi din mai mulţi capacitori pe bază de silicon cu puritate crescută, formând o matrice bidimensională.

Receptorii CMOS şi TFT (Cf. engl. Thin-Film Transistor) sunt similari CCD-urilor, însă diferă de aceştia prin modalitatea de citire a pixelilor. Ca mod de prezentare nu exista nicio diferenta pentru utilizator intre cele 3 tipuri de senzori digitali ( Fig. 1) .

Receptorul primar din acest senzor este un ecran format dintr-un cip matriceal special conceput pentru receptarea radiaţiilor X. Doza minimă de radiaţii pe care senzorul o poate suporta, fără o perceptibilă degradare a performanţelor, a fost determinată a fi 50 Gy, ceea ce corespunde unui număr de 100000 expuneri radiologice normale.

Senzorii PSI  ( placute de stocare a imaginii)

În 1981, Fuji Corporation (Tokyo, Japonia) a introdus, pentru prima dată, plăcuţele de stocare a imaginii, care însă abia în anii 1990 au fost integrate efectiv în procesul imagistic de realizare a radiografiilor digitale intraorale, odată cu lansarea pe piaţă, în 1994, a sistemului DIGORA® Optime (Soredex, Helsinki, Finlanda) cel mai bine vandut sistem pana in prezent,  care este disponibil pe piata si in Romania. Achiziţia digitală a imaginilor radiologice cu ajutorul PSI ( Fig. 2)  este considerată o metodă imagistică indirectă în virtutea faptului că informaţia este captată în format analogic – asemenea filmului – şi convertită, apoi, în date digitale prin procesul scanării. Senzorul de tip PSI are o grosime şi o flexibilitate comparabilă cu cea a filmului convenţional ceea ce constrituie un mare avantaj in utilizarea clinica. În funcţie de echipamentul utilizat, timpul necesar realizării unei radiografii poate varia între 5 şi 30 de secunde [3].

Utilizarea PSI este caracterizată de manipularea facilă şi discretă a senzorului, în comparaţie cu CCD/ CMOS/ TFT , care au o grosime şi o rigiditate mai mare decât cele ale filmului convenţional şi PSI.   PSI pot fi utilizate, teoretic, la infinit, dar unele studii arată că, după un numar mare de utilizari ele îşi pot pierde capacitatea de a oferi o imagine la o calitate corespunzătoare pentru un diagnostic corect. .

In contextul celor prezentate mai sus putem conclude ca intrebarea majora  atat pentru medici cat si pentru pacienti nu este „ de ce   radiografii digitale?” ci „de cand incep si eu sa utilizez  radiografii digitale?”

^{Dr. Marius Bud}

^{Doctor in stiinte medicale , domeniul imagistica digitala}

Bibliografie:

1. Haring J, Howarten L. Dental Radiography Principles and Techniques. 3^rd Edition. Philadelphia: Elsevier, 2006:351-352.

2. Doudibertiere L, Etienne G. Tratament des images radiographiques numerises. Modification. Amelioration. Inf Dent 1991;25(12):36-40.

3. Marius Bud, Floarea Fildan „ Bazele radiologiei digitale stomatologice” Editura Alma Mater 2008